Între anii 2016 și 2019 s-a derulat programul de pedagogie despre social media, cu încadrarea claselor V-VIII, respectiv IX-XII din școlile din Miercurea Ciuc și împrejurimi.
Am alocat acestui program cele 50 de minute din orele de dirigenție claselor interesate.
Am oferit ore de dirigenție de 50 de minute claselor și școlilor interesate, care au avut ca scop trezirea atenției cu privire la folosirea mai sigură a rețelelor de socializare, la recunoașterea diferitelor modalități de abuz online și la pașii corecți de urmat. Aceste discuții au ajutat la sporirea atenției în mediul online. Studiile arată că suntem atenți la siguranța noastră, însă în mediul online neglijăm acest lucru.
Zi de zi telefoanele mobile și alte accesorii ne afectează viața și în special viața copiilor noștri care au tangențe cu aceste accesorii. Ne-am întrebat de unde vor afla copiii de toate aspectele mediului online cu care se vor întâlni și ce efecte vor avea aceste lucruri în viețile fiecărora.

Temele abordate în cadrul orelor

În cadrul orelor am vorbit în special despre regulile importante de folosire ale mediului online, precum Youtube, Instagram, Facebook, Tic-Toc, Snapchat, Messenger. Am discutat totodată și despre alte forme ale abuzului online, precum comentariile, lanțurile de discuții neplăcute, iritante și sexting.
Am discutat și despre infracțiunile online și despre securitatea și securizarea conturilor online. Astfel am putut răspunde la întrebări precum: de ce trebuie să raportăm persoana sau site-ul care ne deranjează, înainte de blocarea acestuia, cum pot ajunge înapoi în contul meu dacă mă deloghez fără să vreau, cum observ virușii, cum îmi pot securiza contul, cum procedez dacă sunt abordat de un hărțuitor? În cele 50 de minute intensive am pus accent pe cât mai multe discuții care înștiințează copiii despre mediul online și am sfătuit diriginții să continue aceste discuții și în alte ore de dirigenție.

Rezultate și informații despre proiect

În ultimii trei ani școlari fundația noastră a susținut mai mult de 260 de ore de dirigenție și 25 de ședințe cu părinții. Aceste ore au fost ținute în 36 de școli din 24 de localități, cu cooperarea a 4 societăți, circa 4700 de elevi din clasele V-VIII au aflat despre riscurile mediului online și au învățat lucruri importante despre securizarea conturilor.
Am susținut acest proiect și în afara orașului Miercurea Ciuc, astfel am fost prezenți în Băile Tușnad, Sânsimion, Sânmartin, Păuleni-Ciuc, Mihăileni, Delnița, Lunca de Sus, Ciceu, Siculeni, Racu, Cârța, Sândominic, Bălan, Sântimbru, Sâncraiu, Vlăhița, Sfântu Gheorghe, Dealu, Lunca de Jos, Gheorgheni, Ditrău, Joseni și Ciumani.

Cursuri pentru părinți

Am ținut întâlniri cu părinți și pedagogi, pentru a le răspunde la întrebări pe care le-au avut aceștia privind mediul online.

Discuțiile cu părinții au devenit din ce în ce mai populare, astfel împreună cu Centrul Educațional Spektrum am inițiat un șir de întâlniri cu părinții, astfel foarte mulți au aflat despre acest program.

Pentru a afla mai multe detalii despre discuțiile cu părinții și colaborarea noastră cu Centrul Educațional Spektrum, apăsați AICI.