Povestea lui Vivien

Vivien s-a născut în 2013 și suferă de afecțiuni renale: sindrom nefrotic, așadar  are nevoie de tratamente și examinări continue.

Trebuie să țină un regim alimentar strict și are nevoie de mai multe feluri de suplimente alimentare, ca să-i crească capacitatea de apărare a organismului împotriva îmbolnăvirilor. Fata cu nevoi speciale e crescută de către mama ei, împreună cu fratele ei, Kevin și sunt ajutați de bunica lor.

Cu toate că tratamentul este gratuit, acoperirea cheltuielilor de călătorie, a suplimentelor alimentare și a medicamentelor nerambursate poate fi un lucru împovărător pentru familia modestă.

Pe data de 16 septembrie 2020 fundația noastră a lansat o acțiune online de strângere de fonduri, ca  împreună să-i ajutăm să scape de povara de plată pentru suplimentele alimentare măcar pentru o perioadă de 6 luni, precum și să reducem costul călătoriilor ca astfel să mai putem lua din grijile care se află pe umerii mamei.

În urma colaborării noastre și datorită donatorilor generoși, am strâns suma de 1032 RON în total, din care 132 RON prin transfer bancar și 900 RON online prin card bancar.

Vivien merge cu regularitate la examinări chiar și în prezent, iar familia ei face tot posibilul ca fiica lor curajoasă să lupte în continuare, în ciuda condițiilor grele.