S-a încheiat cu succes și a treia acțiune de adunare a donațiilor. Acțiunea de donații cu titlul „Alimente pentru copiii flămânzi” a început online la sfârșitul lunii Martie și de atunci s-au adunat în total 15.000 lei. Înaintea celei de-a treia campanii, au fost organizate două campanii de distribuire de alimente în valoare de 10.000 de lei în Miercurea Ciuc și împrejurimi la familiile sărace și nevoiașe cu mulți copii, prima campanie a fost pe data de 30 Martie, iar a doua a fost pe data de 15 Aprilie. Despre aceste acțiuni am scris în detaliu aici și aici. A treia distribuire de alimente a avut loc în data de 11 Mai, iar cu această ocazie  50 de familii, în total 186 de copiii s-a bucurat de pachete cu alimente bogate.

„Dumnezeu să vă ajute la fiecare pas „(tatăl a trei copii)

’’Am primit multe bunătăți, Dumnezeu să vă răsplătească!”(mama a trei copii)

„Mulțumim frumos pentru cadouri!”( tatăl a trei copii)

În cea de-a treia acțiune de adunare a donațiilor online s-a văzut ce putere mare are  aderarea și unirea oamenilor: în luna Mai am reușit să ajungem la  186 de copii cu pachete cu alimente, mulțumită  donatorilor și suporterilor fundației. Pachetele distribuite în cele 14 localități, la 50 de familii conțineau: 250  kg. faină, zahăr, fasole, orez și faină de mălai, 100 litri de lapte, 50 litri ulei, 50 de buc. salam, 150 buc. de pateu, 150 de pachete de supă instant, 100 borcane de gem, 50 de cutii de margarină, 50 de pâini, în total 400 kg. de legume și fructe. Pe lângă acestea, din bunăvoința firmelor Domino Trade și Baraev, s-au completat cu 200 kg. de paste făinoase, 110 pungi de turtă dulce, 50 pachete de varză murată și 535 kg. de cartofi. Pentru cumpărarea alimentelor a fost nevoie de 5.106,94 lei, din care 3.617 lei au fost donați online, 1.050 lei prin transfer bancar iar 439,94 lei au fost completați din sumele provenite din 2% din impozitul pe venit al anului 2018.

Pe această cale dorim să vă mulțumim pentru donații și ajutorul oferit, iar pe lângă gândurile bune de la familii dorim să vă împărtășim și gândurile președintei fundației Hasenec Timea:

„Le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au ajutat cu promoții, cu produse și financiar pentru că și de această dată am reușit să umplem mai multe coșuri cu alimente pe care le-am distribuit către 180 de copii, aflați în situații foarte grele. Le transmitem mulțumiri speciale voluntarilor și ajutoarelor care s-au ocupat de aprovizionarea, împachetarea, distribuirea și împărțirea pachetelor către familii. Nu este mereu ușoară această parte a muncii pe care o facem, însă atunci când atât de mulți ne ajută și ne susțin pentru a le putea oferi bucurie acestor copiii, credem că merită să organizăm astfel de acțiuni.”